...despre realitatea virtuala

O interpretare fenomenologica a conceptului de realitate virtuala:

In contextul aplecarii asupra spatiului urban contemporan, o abordare optimistic-gnoseologica a realitatii trebuie sa tina cont de alterarea realitatii reale prin mijlocale realitatii virtuale redusa la imagine.

Vorbind despre realitate virtuala, in contextul spatiului urban contemporan, vorbim defapt despre emergenta realitatii reale; am putea chair emite impoteza existentei unei relatii de identitate extensionala intre realitatea reala si realitatea virtuala, unde extensiunea comuna este imaginea.

Perceptia realitatii virtuale se bazeaza in procent covarsitor pe imagine si presumune o modificare cognitiva a sitemului perceptiv pentru adaptare la perceptie spatiala bazata pe mesaj transimis si mai putin prin forma-spatiala si date senzoriale. Considerand mecanismele rationalismului si afirmatia lui Leibnitz care considera ca “mintea e un izvor de cunostinte independente de datele senzoriale” putem afirma ca perceptia si orientarea in realitatea virtuala se bazeaza pe completarea senzorialului cu calitatile ratiunii creatoare de notiuni , concepte, analize ale simbolurilor. Practic constiintei ii este oferit un surogat al realitatii adesea adaptat si imbogatit, pe care aceasta il preia si il judeca cu mijlocele realitatii reale. Intr-o judecata sintetica a realitatii si considerand forma si mijloacele sub care ne apare in orasul de azi cumuland toate tehnologiile ce o genereaza, realitatea virtuala poate fi inclusa in realitatea reala generand o realitatea mutanta as zice emergenta; acest lucru il consider clarificator si important pentru a nu disocia cele doua ipostaze ale realului, asa cum ar putea fi interpretate la prima vedere in titlul lucrarii abordate, decat pentru analiza si inelegera spatiului urban contemporan.

Considerand spatiul ca si continator al eului si al principiilor filozofice implicate, putem deduce ca realitatea reala exista cu sau fara eu; insa realitatea virtuala nu exista fara eu; acesta exista doar in constiinta eului ca reactie la stimulii tehnologici indusi. Spatiul real este deci cognitiv, perceptiv, sustinut de o cunoastere analitica spre deosebire de spatiul virtual care necesita o cunoastere fenomenologica. Spatiul virtual poate fi evidentiat de spatiu real prin paralelism percetiv dezbrcat de toate atributele de perceptie fizica ale eului. Ramane practic un spatiu cel mult simbolic perceput prin rationament, legaturi, informatie, conexiuni si arhetipuri , surogat ce poate fi perceput si simbolistic sau platonician.

O interpretare postmoderna a conceptului de realitate virtuala:

Intr-o abordare postmoderna a realitatii virtuale putem considera spatiul virtual ca un surogat al spatiului real. Astfel spatiul virtual devine inlocuit in mod explicit cu un spatiu identic colat din secvente, sa zic 2d ale realitatii transpuse, interpretate si suprapuse rezultand un spatiu hiperdimensional unde orientarea x0y0z se transforma in orientarea printre arhetipuri informationale, simboluri si secvente ale realitatii 3d.

Practic realitatea virtuala se bazeaza pe un colaj transmis de mesaje si simboluri fie ele mai mult sau mai putin abstracte sau copii fidele ale unor portiuni de mediul real.

In fond realitatea virtuala isi trage radacinele din realitatea reala propunand elemente, fie acestea abstracte ce tin de arta fie replici mai mult sau mai putin asemantoare cu ipostaze reale; si este normal sa fie asa. Realitatea virtuala propune in fazele ei incipiente recreerea lumii de la 0 ( vezi imaginiile clisee ale sp.v. ca un spatiu vid) iar acesta nu se poate realiza decat in baza unor arhetipuri care sa poata fi asimilate de consumator.

Un concept ce merita atentia unui studiu este realitatea virtuala bazata pe recusivitate a principiului perceptiei; Ma refer aici la acele spatii care includ consumatorul spatiului virtual ca element generator al acestuia. Astfel de exemple sunt instalatiile interactive din Roterdam , Body Moves si fantana Coroanei din parcul Milenim , Chicago. Sunt exemple in care colajul perceptiv, autocitarea recursiva si autoreferentialitatea sunt explicit exprimate in lucrari ce definesc premisele spatiului virtual in spatiul public.